Balea marca DM

Bine te-am regăsit , my dear friend !

Mereu sunt în căutarea produselor netestate pe animale , a brandurilor care respectă natura ! Care au produse cu ingrediente cât mai naturale şi ţin cont cât mai mult de sănătate !

Două nume cunoscute de multe dintre voi , care le întâlnim în DM ( Drogerie Markt ) sunt Alverde şi Balea .

Despre Alverde am aflat că au produse vegane şi  ingredientele produselor provin din culturi biologice controlate .

Nici un produs nu conţine ingrediente pe bază de uleiuri minerale şi nici arome sintetice, coloranţi sintetici şi conservanţi sintetici.

O mare parte din produsele lor conţin sigla Vegană care atestă faptul că nici un ingredient nu este de origine animală.

Pentru produsele lor nu se fac teste pe animale . Yeiii !    :)

Îţi dai seama că amănuntele acestea m-au încantat când le-am aflat ! Dat fiind că extrem de greu găsesc ca şi cumpărător simplu , produse vegane/vegetariene şi mai ales netestate pe animale !

De fapt sunt atât de puţine branduri încât mă întristez mereu , nu prea am multe variante şi de cele mai multe ori mă îndrept spre magazinele on-line !

Balea are tot produse cu ingrediente naturale pentru piele însă nu am găsit sigla vegan sau netestat pe animale ! Se întâmplă ca unele branduri să respecte aceste principii dar să nu apara pe produsele lor specificat asta !

Eu i-am găsit pe lista celor care nu testează aşa că este perfect !

Am câteva produse Balea despre care am ales să îţi vorbesc astăzi urmând pe viitor să povestesc experienţa mea cu produsele Alverde ! Momentan , testez pudra translucida dar mi-a placut şi şamponul hidratant pentru păr uscat !

Balea cremă de mâini şi unghii cu muşeţel – varianta travel de 30ml . Are acidul lactic ca ingredient activ – care favorizează reînnoirea celulelor pielii , exfoliază , îmbunătăţeşte textura și aspectul pielii . Extractul din flori de muşeţel cu rol de hidratare intensă şi refacere a pielii uscate . Două ingrediente care fac crema aceasta să aibă un efect pozitiv pentru pielea uscată .

Se absoarbe repede , hidratează bine , se menţine cel puţin până la spălarea mâinilor .

Ce am constatat este parfumul intens de muşeţel , plăcut şi natural !

Balea cremă antirid cu coenzima Q10 , tot varianta travel . Crema are LSF 15 ( factor de protecţie solară ) , conţine complexul omega 3 şi coenzima Q10 . Au rol antioxidant puternic , reduce profunzimea ridurilor şi protejează împotriva îmbătrânirii premature .

Crema are un  aspect tare placut , cu textură puţin aerată  , se absoarbe destul de bine pe tenul uscat-sensibil .

Ceea ce îmi place este că hidratează perfect , este o bază bună pentru machiaj , oferă o strălucire tenului şi efectul se menţine foarte bine .

Am de gând să o cumpăr în varianta mare pentru că merita investiţia pe termen lung şi mai ales pentru efectul asupra tenului !

Balea

 

Balea spray-on loţiune pentru corp – are 150 ml , este asemenea unui deodorant însă aplicarea este inovatoare !

Îmi place mult tipul acesta de loţiune , uşurează aplicarea pe corp încât este şi mai plăcut să o foloseşti . Ingredientele principale sunt 10% aloe vera cu rol bine cunoscut de refacere a zonelor uscate , hidratare şi protecţie precum şi glicerina cu rol emolient.

Nu are un parfum intens ! Se aplică foarte uşor prin pulverizare , se absoarbe poate prea repede dacă ai pielea uscată . Am observat că îşi face efectul mai bine , la capitolul hidratare , daca o aplic imediat după baie .

Consider că va fi binevenită în perioada caniculei cand pielea are nevoie de mai multă hidratare şi de calmare după plajă sau soarele puternic de peste zi !

Mai ales că aloe vera este cunoscută pentru efectele ei de calmare şi vindecare a arsurilor solare.

Balea gel de duş cu vanilie şi cocos – 250 ml , un gel pentru duş surprinzător de bun .

Cu un parfum mai mult decât minunat , pentru cele care iubesc nuca de cocos şi vanilia !

Hidratează destul de bine , l-aş compara cu gelul de duş Yves-Rocher cu cafea sau nucă de macadamia la consistenţă , hrănirea pielii şi intensitatea parfumului .

Balea Balea

Balea profesional , şampon antimătreţă 250 ml. Are în compoziţie cheratină de origine vegetală care ajută în astfel de probleme ale scalpului .

Şamponul are o consistenţă densă , este nevoie de puţină răbdare pentru a face spumă pe păr însă curăţă bine scalpul .

După clătirea părului regăsesc senzaţia aceea mult căutată la un astfel de şampon !

Fresh , curat şi mai ales să se şi menţină măcar 2 zile .

Un produs ok pentru păr uscat la vârfuri şi cu tendinţă de mătreaţă la nivel de scalp .

Am observat ca nu usucă părul , cum m-aş fi aşteptat !   :)

Balea

 

Tu ce produse de îngrijire de la Balea preferi ? Aştept cu drag să schimbăm impresii !

Te salut cu drag ! M .

 

 

 

 

Poate vei găsi interesante și postările de mai jos

6 comentarii

  1. Eu sunt fana produselor Balea, nu exista data sa merg la DM si sa plec din magazin cu mana goala. :)) Gelul de dus cu vanilie il am si eu, de-a lungul timpului am testat toate sortimentele, dar preferatul meu este Balea After Sun, gel de dus albastru, ambalat intr-un recipient transaparent, care miroase a plaja. Este suuperb, daca ai ocazia sa-l intalnesti poti sa-l mirosi, e demential! :D
    Te pup

    1. Multumesc de pont , chiar il voi cauta cand merg in DM , sper cat mai curand ! Eu de-abia le descopar pentru ca s-a deschis doar de putin timp in Iasi si este cam departe de casa dar de fiecare data ma incanta ce gasesc in magazin ! Mi-ar placea sa gasesc mai multe produse de make-up de la Alverde , din cate am citit sunt foarte bune ! Multumesc de vizita ! Te pup ! :)

    1. Mi-ai dat idei pe cand ajung in DM ! La noi s-a deschis DM doar de cateva luni si eu le testez produsele care imi plac si pana acum am numai pareri bune !Multumesc de vizita ! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *