Copilărie

Copilărie

Nu știu alți oameni cum gândesc dar eu pe când eram copil nu visam deloc să devin ” om mare ” !

Pur și simplu , așa simțeam eu ! Că nu e mare chestie să fii mare !

Priveam la persoanele mature din lumea mea și nu mi se păreau atât de fericite pe cât consideram eu că aduce maturitatea !

Poate nu îi priveam pe cei fericiți ! Oricum eu îmi doream să rămân copil , să văd lumea ca atunci !
Parte a copilăriei mi-am petrecut-o mult la bunici , la țară !
Iar acum , mare fiind , amintirile copilăriei avute lângă bunici , sunt unele dintre cele mai prețioase !
Mie mi se părea că toți copiii trebuie neapărat să aibă bunici , care locuiesc la sat , unde își petrec fericiți vacanțele de vară sau cele de iarnă !
Mulți nu aveau bunici decât la oraș , nu prea știau ei ce și cum e cu satul , lanurile de păpușoi , cârdurile de gâște și stogurile de fân ! Unii dintre ei , bineînțeles !
Era frumos pentru mine , pentru că mi se părea că eu trăiam ceva deosebit , ce mulți nu înțeleg !

Să vă povestesc și vouă însă !

Vacanțele la bunici erau mai speciale , din multe puncte de vedere !

Stăteam vreo 3 luni vara și iarna o lună , așa că aveam timp să nu ne plictisim .

Anotimpurile nu treceau atât de repede ca acum , erau mai definite .

Adică iarna era iarnă cu ger , frig și zăpadă cât ținea , vara era lungă , călduroasă și plină de bogății ale pământului ; nu îmi amintesc de secete sau ploi din acelea interminabile !
Bunica ne spunea la telefon primăvara , în primele săptămâni când venea căldura să venim la ei pentru a vedea cât de frumoși sunt copacii în floare , ce zumzet de albine și insecte e peste tot și ce frumoasă e iarba din curtea casei !

Mereu îmi voi aminti descrierea aceasta a primăverii !

Vara era fain , copii fiind , eram lăsați după treburile alocate fiecăruia după vârstă și putere , să ne facem de cap cu ale noastre și noi profitam !!!

Jucam indienii , realizându-ne fiecare arcuri din stuf și sfoară de vie cu săgeți atent alese cu care ne fugăream după colțurile casei sau printre pomii din grădină !
Aveau bunicii niște gâște , mereu în fiecare an , câte vreo 15-20 , deștepte să nu crezi !

Erau lăsate să se ducă dimineața pe rouă la șes , la iarbă și seara chipurile noi aveam rost să le aducem acasă ! Dar nu știu cum se făcea că nu le găseam la locul lor , dispăreau fără urmă ! De unde să aduci gâștele dacă nu le găseai !

Ideea era că bunicu’  nu prea înțelegea faza asta , ne trimitea după păsări! Cum de știau să vină singure pe un drum ocolitor , având un gânsac la comandă care le aducea direct la poartă și chit înaintea noastră , nu voi ști nicodată !
Nu voi uita nicicând sâmbetele când bunica cocea pâine , colaci și plăcinte în cuptorul frumos și tradițional din curte ; cum mă chinuiam eu să prind dibăcia bunicii de a crea mereu niște preparate dulci și frumos crescute în covată ! Nici astăzi nu îmi ies plăcintele ca ale ei !
Cel mai frumos era spre seară , vara !

Ni se permitea înainte de cină să ne jucăm în iarba ce mirosea a rouă de noapte, a proaspăt iar noi alegeam să ne întindem unul lângă altul pe iarbă și să căutam cu privirile stelele , rachetele ! Asta credeam noi că vedem , la vârsta aceea , doinind minute în șir despre povești cu extratereștri și lumi inventate de mințile noastre visătoare !

Mai ales stelele căzătoare pe cerul care mi se părea imens , plin de galaxii și senin încât nu am mai întâlnit așa priveliști decât prin Apuseni sau Făgăraș , la altitudini de peste 1500 de metri !

Senzația de libertate și lipsă de griji era atât de profundă !
Iarna era moment de bulgăreală și sanie toată ziua , până veneam uzi și înfrigurați și ne ascundeam după sobă de ne bucuram de focul făcut de bunici !
Sania nu era ca acum , nuuu ! Erau saci de plastic umpluți cu paie și legați într-un fel anume să fie compacți ! Ne dădeam la vale , cu mulți alți copii , până se rupea sacul sub noi !

De abia atunci renunțam și veneam la căldură , pe noapte chiar !

Amintiri ! Frumoase și unice !

Pentru aceste amintiri , știam că nu vreau să devin mare ! Cine și-ar dori oare !?
Sunt ani mulți în urmă , dar sentimentele acelea frumoase și zâmbetele bunicilor când ne vedeau intrând în curte de pe drumul de la gară nu le voi uita vreodată ! Dar nu se mai poate !

Au mai rămas așa puțini dintre bunici încât mi se rupe sufletul că viața asta trece și ne răpește pe câte cineva drag !
Să nu uităm copilăria , să păstrăm amintirile frumoase intacte și pure în suflete și să ne amintim de copilul din noi !

Fiecare cum a fost fericit la timpul lui și garantat găsim bucuria de a zâmbi când ne trezim , când trăim adulți într-o lume care ne găsește de multe ori nepregătiți cu fiecare zi și anotimp !

Pace vă doresc ! M.

Sharing is caring !


0 thoughts on “Copilărie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.