Bine va regasesc !
Cand am deschis pagina de facebook am dat peste postarea zilnica a unui prozator si scenarist cunoscut , pe care eu personal il apreciez mult .
L-am si intalnit , m-a fascinat cat de frumos povesteste , te transpune in lumea lui ! Mi-aduc aminte ca il ascultam cu totii intr-o seara frumoasa de vara , pe terasa , in atmosfera aceea faina de sfarsit de canicula a zilei , cum povestea despre copilaria lui la tara ! Despre intamplari amuzante petrecute si despre multe altele !
Mi-a ramas in minte episodul acela pentru ca m-a facut curioasa cum scrie in cartile sale . Pe atunci , nu stiu daca publicase primul sau roman !
Am inceput sa ii urmaresc blogul si am ramas o cititoare a scrisului lui original !
” Copilo , pune-ti mainile pe genunchii mei .
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat .
Aici orice gand e mai incet ,
si inima-ti zvacneste mai rar ,
ca si cum nu ti-ar bate in piept ,
ci adanc in pamant undeva .
Aici se vindeca setea de mantuire
si daca ti-ai sangerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut .
Uite , e seara .
Sufletul satului falfaie pe langa noi ,
ca un miros sfios de iarba taiata ,
ca o cadere de fum din stresini de paie ,
ca un joc de iezi pe morminte inalte ” .
Exact asa percepeam eu viata si atmosfera din satul bunicilor !
Era mai calma , mai poetica fata de zbuciumul si nelinistea orasului !
Amintirile mi se opresc la zilele de vara , cu ploile calde , cand ne balaceam cu picioarele in apa de pe drum , la senzatia aceea faina de a merge cu talpile goale prin praful pana la glezna in zilele toride ale verii !
La nucul majestuos din vie, care ne proteja de soarele prea puternic al amiezii unde stateam si visam ! Privind cerul de un albastru pur si senin !
Erau zile magice de copii fara griji , cu rasete si jocuri haioase , cu oboseala aceea placuta la sfarsit de zi care iti dadea un somn profund , plin de vise frumoase !
Bunicul ! Era un om bun dar cam aspru in vorba ! Ne cerea sa fim mai linstiti in manifestarile noastre !
Cand ma suparam pe el , ca ne dadacea si ne dadea sarcini pentru fiecare printre orele de harjoneala , le scriam alor mei scrisori imaginare sa vina sa ma ia mai repede acasa ! Ca nu mai vreau sa stau la tara !
Bineinteles ca nu veneau , nu le trimitea nimeni o scrisoare adevarata iar eu ramaneam cu amaraciunea mea de copil , cumva asuprit !
Peste ani , cand el intre timp s-a stins , dupa o boala tare pacatoasa care l-a secat de energie , mi-am dat seama ca il vedeam prin ochii de copil , distorsionat .
Pe cand el ne insufla niste valori si ne invata cum sa fim mai ponderati , responsabili !
Le echilibra , de fapt , pe toate !
Cum se intampla de multe ori , ca si copii percepem lumea tare diferit , majoritatea celor maturi de langa noi nu ne inteleg ! Ne razvratim , luptam sa evadam dar cand crestem si dam nas in nas cu viata , cruda de cele mai multe ori , realizam ca aveau dreptate , mai stiau cei mari cate ceva bun !
Bunicii mei au fost oameni care mi-au insuflat energia de a trai frumos , de a iubi natura , de a ma bucura de viata !
Prin felul lor simplu de a trai !
Sa nu ii uitam niciodata , nici pe ei si nici copilaria aceea frumoasa pentru ca daca ii pastram ca o amprenta , energia lor va ramane in eternitate !
Raman cu noi mai mult sau mai putin dar nu trebuie sa ne pierdem in tragedia lipsei lor materiale pentru ca de fapt energia lor nu dispare !
Amintirile copilariei sa nu le pierdem cu trecerea spre maturitate .
Mai ales sa ni le reactivam , cand maturi fiind avem griji si tristeti !
E bine atunci cand ii avem pe cei de langa noi sa ne amintim mai des ca se pot duce intr-o clipa . Si apoi am putea regreta ca nu am spus mai multe , nu am facut destule !
Regretele nu isi mai au rostul dupa , prin simplul motiv ca nu au nici un efect benefic .
Sa fim mai atenti cine ne iubeste cu adevarat si cui ii pasa de noi , aici si acum !
Pace va doresc ! M.