Crema cu extract de cătină YR

Bună , prieteni !

Yves Rocher promite cu crema ovale lifting cu extract de cătină că pielea se regenerează vizibil ( 81 % ) , oferă efect  lifting ( 73 % ) . Se specifică că reconstruiește consistența pielii , netezește ridurile vizibile , pielea își recapătă fermitatea și elasticitatea după aplicare .

Fiind din gama de creme cu ingrediente vegetale era clar că voi încerca și această formulă !

Pielea  uscată , deshidratată cu trecerea timpului suferă modificări , la fiecare 10 ani pierzându-și din substanțele specifice .

Având în compoziție ser activ de cătină pentru mine a fost un motiv suficient să o cumpăr !

crema cu extract de catina

Cătina este bogată în vitamine și minerale , este denumită ginseng-ul românesc . Ar trebui să profităm că o avem , fiind un ajutor real pentru imunitate și sănătate în general !

crema cu extract de catina

Revenind la cremă , amintesc că experții YR au îmbinat aici trei extracte din plante pentru un efect de lifting mai puternic asupra pielii .

Extractul din semințe de cânepă , bogat în fitosteroli și substanțe cheie ca elastină , colagen , acid hialuronic .

Extractul din pulpă de fruct de cătină , bogat în acid malic , acid organic regăsit în sucurile multor plante cu rol de ajustare a ph-ului epidermei .

Extractul din semințe de struguri cu rol puternic antioxidant.

Cu o consistență onctuoasă , crema cu extract de cătină hidratează intensiv , se absoarbe foarte bine în piele prin masaj ușor al feței .

Nu lasă senzația de gras după aplicare și efectul plăcut se menține câteva ore !

crema cu extract de catina

Pentru tenul uscat și sensibil , spre surprinderea mea , crema și-a făcut  ” datoria ” cu brio !

Dacă la început eram sceptică că ar avea un efect vizibil de lifting , după o folosire zilnică timp de o lună chiar se observă . Tenul este mai strălucitor , hidratarea se menține în limitele confortului , ridurile fine s-au mai diminuat !

Nu folosisem cătină decât sub formă de infuzie , capsule , sirop sau suc !  🙂

Sub formă de extract concentrat în cremă s-a dovedit a fi la fel de hrănitoare și benefică !

Vine în recipient de sticla de 50 ml . Ingredientele specifice sunt cele din imagine .

crema cu extract de catina

În concluzie eu mă declar mulțumită de alegere !

  • consistența onctuoasă are ca efect utilizarea unei cantități extrem de mici de cremă pentru aplicarea zilnică pe ten.
  • hidratarea și efectul nutritiv asupra pielii se simt de la prima aplicare .
  • are un miros fin de plante .
  • dă strălucire tenului și îl hrănește pentru un termen lung .
  • nu îmi place recipientul care nu este deloc igienic și nici opac .

crema cu extract de catina

Crema cu extract de cătină ovale lifting se găsește în varianta pentru zi și noapte , prețul este de 75 lei .

După cum ne-au obișnuit cei de la YR o puteți găsi la prețuri promoționale mai mult decât accesibile !

Sper că v-a ajutat părerea mea și v-am făcut curioase să cunoașteți cătina și sub forma cosmetică !

Ce produse pentru ten aveți de la Yves-Rocher ? Astept să schimbăm impresii !

Vă salut cu drag ! M.

2 thoughts on “Crema cu extract de cătină YR

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.