Bună !
Fiecare dintre noi știm cât de important este ceea ce gândim , cum ne pot afecta gândurile , starea , ziua !
Dar câți dintre noi aplicăm constant această tactică : controlul conștient și constant a ceea ce gândim !
În Ayurveda , după cum pomeneam într-o postare , există o tehnică care te ajută să te cunoști , să te echilibrezi , să te liniștești !
Mauna sau tehnica tăcerii ( exercițiu de voință , de control al vorbirii ) .
Aplicată cu succes mai ales la acele persoane care au o neliniște permanentă , sunt agitați , mereu stresați , îngrijorați .
Nicidecum nu reușesc să își găsească timp pentru interiorul lor !
Îți propui ca timp de 3 zile , de exemplu , un număr de câteva ore din zi , să eviți total a vorbi . Pur și simplu taci , te observi , continuându-ți ritmul zilnic . Ideal ar fi să aplici tehnica zile întregi la rând , asta dacă ești într-un grup de meditație .
Eu mă refer la noi , oamenii normali , cu joburi , cu îndatoriri zilnice .
Ar fi bine să alegem orele din zi , când suntem acasă și nu la job , pentru că ar fi mai ușor de aplicat !
La început pare hilar , incomod , pentru că realizezi că este ciudat să nu zici nimic și ai tendința acută de spune ceva , de a întreba , mai ales dacă ești un tip de om care” trăncănește” întruna !
Treci peste această etapă , încearcă să stai liniștit , în aparență zic ! Numai liniștit nu ești !
Poți simți un haos interior , vorbe în minte , îți vin mii de idei pe care mai și vrei să le împărtășești tocmai atunci .
Mergi mai departe ! Încearcă să îți liniștești gândurile ! Lasă-le să treacă pe lângă tine asemenea norilor pe cer într-o zi care aduce soare !
În primele ore este mai greu !
Apoi devine tot mai ușor să te liniștești , să fii mai calm , să nu mai ai discuții cu tine și alții în minte , mentalul tău nu mai este atât de agitat !
Urmează partea cea mai interesantă !
Rămâi liniștit cu tine însuți și te întrebi ” ce fac acum ? ” Te privești , asta faci !
Prin ochii inimii și ai minții sau invers , cum îți este mai ușor . Îți conștientizezi emoțiile , temerile , fricile , îți asculți valurile profunde ale sufletului , te bucuri de tine , te superi pe tine până în punctul când găsești o stare de bine și calm profund .
Realizezi cât este de bine să taci , să privești înspre tine și în afara ta , să fii obiectiv ! În plus , îți dai seama că atunci când privești , vezi mai multe decât înainte , vezi altfel totul !
Parcă ți se întețesc simțurile în mod evident , ai o viziune mai profundă asupra a ceea ce te înconjoară , asupra ta , spiritual te simți regenerat !
Dacă ai răbdare să faci asta câteva ore pe zi , câteva zile , vei vedea că te-ai schimbat . Ești mai calm , mai perceptiv , mai puternic , nu te mai afectează orice , nu te mai legi de superficialități cotidiene . Ești mai fericit cu tine , parcă simți bucuria mai profund !
Ceea ce am descris aici , este din experiența proprie ! Fiecare trece prin stări posibil mai intense , posibil mai deranjante , depinde de ceea ce găsește în mintea și inima lui când se privește detașat și se ascultă !
E o tehnică de meditație , până la urmă ! Menită să ne ajute a ne găsi un minim echilibru într-o lume atât de agitată și uneori pierdută în viteză !
Gândurile ! Avem putere asupra lor , nemăsurată !
Putem să le schimbăm conturul încă din stadiul inițial dacă ne dorim să le transformăm în viață frumoasă !
Gândurile ne creează constant , ne definesc ! Trebuie să fim atenți la ceea ce gândim , nu mâine , ci mereu acum !
Gândurile creează emoții , stări , transmise din corpul nostru emoțional spre cel fizic , transformate mai apoi în stări fizice reale : durere , boală !
Gândești deprimare , simți frica , rinichii se resimt . Gândești supărare , simți furie , se resimte ficatul . Gândești durerea , simți tristețea , se resimt plămânii !
Un cerc pe care îl poți controla de la prima licărire , îl poți întoarce în favoarea ta , mereu , fără excepție !
Din ceea ce am experimentat și înțeles de la alții mai inițiati decît mine trag concluzii clare .
– Iubește-te pe tine însuți , pentru a avea capacitatea de a iubi și înțelege pe ceilalți .
– Controlează-ți gândurile , să nu devină vorbe , fapte și obișnuință distructivă .
– Vorbește cu măsură , taci când nu te aude nimeni și vorbește răspicat când situația o cere .
– Nu îți consuma energie vitală pe lucruri care nu merită . Că vorbește lumea , că te judecă după criterii numai de ea știute , că nu găsești oamenii potriviți să te asculte , este timpul să cauți oamenii capabili să te înțeleagă .
– Înconjoară-te de oameni care nu te trag în jos voit , care nu te subminează psihic , care te apreciază pentru cine ești , nu pentru ceea ce vor ei să fii .
Aminteșteți de ceea ce ai în viață , nu plânge pentru ceea ce nu ai , s-ar putea nici să nu îți trebuiască , de fapt .
– Iubește animalele , îți pot oferi exemple frumoase pentru viață și au capacitatea dacă încerci să le cunoști mai bine lumea , să te facă fericit prin vioiciunea , bucuria de a trăi și bunătatea lor necondiționată .
– Citește cărți care te inspiră , te motivează , te determină să devii mai bun , evoluat pe toate planurile .
– Ascultă muzică care îți atinge sufletul .
– Pune perseverență în pasiunile tale și nu le lăsa să se piardă .
– Fii vizionar ! Nu lăsa pe nimeni să îți spună că viziunea ta este o fata Morgana . De cele mai multe ori viziunea o poți întelege doar tu .
– Mergi pe calea ta chiar dacă ești la început singur ! Vei vedea că pe parcurs apar și prietenii care îți împărtășesc viziunile sau ideile .
Ghidează-ți viața după principiul : dreptate, bunătate , dăruire și autenticitate .
– Zâmbește mai des , ți se va schimba starea în bine mai des .
– Când ai neajunsuri din cauza celorlalți , respiră adânc și gândește-te că nu ei sau vorbele lor te definesc .
– Nu aduce durere și tristețe nici unei ființe din jurul tău pentru că Universul ca un bumerang tot asta îți va dărui .
– Nu uita nici o clipă că există un motiv că ești AICI și ACUM .
Să mai continui ?! Într-o oarecare măsură , această listă se poate îmbogăți cu fiecare om și fiecare viață . După părerea mea , tind să cred că de aici trebuie să pornim !
Gândurile ne bombardează în fiecare clipă însă avem puterea nemăsurată să le conturăm și astfel să nu le dăm drum liber să ne definească negativ caracterul sau viața !
Zâmbește , gândește poziv , detașează-te , conștientizează , alege înțelept , trăiește frumos !
M.
Multumesc,Anonim ! 🙂 Uitam deseori cu totii , dar important este sa ne reamintim la fel de des !
Buna,
Mi-a placut mult ce ai scris.
Ai pus punctul pe valorile care chiar conteaza.
Eu uit de la o zi la alta lucrurile care conteaza.