Hello , sunny people !
Sper că vă regăsesc cu bine și articolul de astăzi să vă ajute dacă vă confruntați cu neplăcerile unui ten sensibil !
Vă voi povesti puțin despre experiența mea cu două produse din gama Toleriane de la La Roche-Posay !
Pielea sensibilă nu este definită ca un tip de piele anume . De fapt , sensibilitatea poate afecta orice tip de piele , de la cea mixtă la cea grasă , până la cea uscată sau matură !
Gama Toleriane este dedicată pielii intolerante și conține doar produse formulate cu minim de ingrediente pentru a reduce riscul alergiilor .
Astfel , nu regăsim conservanții , alcoolul sau parfumul în compoziția acestor produse . Toate acestea pentru un confort îndelungat și pentru a calma pielea iritată sau deteriorată .
Gama conține produse de curățare : lapte demachiant și crema de spălare .
Plus încă 5 produse destinate tenului sensibil !
Fluid intens hidratant , Toleriane Riche pentru tenul uscat , Toleriane Sensitive pentru tenul gras și mixt , o cremă super hidratantă pentru ochi și o cremă intens calmantă pentru tenul sensibil și alergic .
Pielea sensibilă se diferențiază prin simptomele care apar imediat datorate factorilor externi , machiajului sau stresului zilnic .
Roșeața , usturimea , senzația de arsură sau de piele care strânge !
Tare neplăcute !
Aceste simptome pot apărea de la folosirea unui săpun prea alcalin , durității apei , machiajului necorespunzător tipului de ten , a ingredientelor din produsele de îngrijire sau make-up folosite .
Eu am observat că aceste simptome le resimt dimineața ! Motivul ar fi concentrația de histamină crescută la aceste ore , care amplifică simptomele tenului sensibil .
Dacă rutina de seară este cea potrivită se pot evita aceste simptome , pe termen lung !
Nu am stat pe gânduri și m-am înscris în campania BUZZStore și La Roche-Posay Toleriane !
Foloseam produse pentru tenul mixt dar am alternat rutina cu acestea două pentru a vedea dacă pot minimiza sensibilitatea pielii !
Crema de curățare Toleriane pentru piele sensibilă are 200 ml. și consistența unui balsam dens .
Are o formulă minimalistă , fără parfum , cu ingrediente care au rol țintit asupra pielii !
– Cocobetaina de origine naturală , curăță eficient, fără a usca sau irita .
– Glicerina , niacinamida , ceramidele ajută la menținerea hidratării naturale și la protejarea barierii cutanate care în cazul pielii sensibile este afectată vizibil .
– Apa termală La Roche-Posay respectă hidratarea pielii , având rol de protejare și anti-oxidare .
Crema reechilibrează microbiomul pielii și are o textură fluidă , ușoară !
Se poate folosi și ca demachiant , fără a clăti dar eu am preferat varianta de cremă de spălare cu limpezirea tenului după .
Nu face spumă mai deloc dar nu este deranjant acest aspect ! Clătesc după ce masez tenul și îl simt destul de curat și fresh !
Nu mi-a creat nici un simptom neplăcut , ba din contră a calmat tenul iritat de soarele puternic sau machiaj !
Crema hidratantă prebiotică Toleriane sensitive , are 40 ml .
Potrivită pentru hidratarea zilnică , atât pentru tenul adult , cât și pentru bebeluși prin formula fără parfum și alcool .
Este indicată pentru pielea sensibilă , cu senzație de arsură , mâncărime , disconfort , uscăciune exagerată și roșeață .
Ingrediente active 83% :
Glicerina – oferă hidratare .
Niacinamida – calmează și are rol antiinflamator .
Ceramidele – protejează și repară bariera cutanată .
Apa termală La Roche-Posay – calmează și reduce iritațiile .
Vitamina B3 – calmează rapid tenul .
Untul de shea – repară pielea și o protejează.
Crema este puțin aerată , nu este nevoie de mult produs pentru o aplicare . Se resimte hidratarea imediat !
Se absoarbe repede în piele , calmează roșeața vizibil și este potrivită ca bază de machiaj .
Ambele produse sunt foarte bine tolerate dacă aveți răbdare să le folosiți o perioadă și le dați o șansă !
Tenul se simte curat , calmat și iritațiile dispar în câteva zile de utilizare !
Trebuie să recunoaștem că pentru a menține sănătatea tenului , alături de produse speciale care repară , protejează și calmează , este nevoie și de o rutină echilibrată !
- Curățarea tenului , indiferent dacă folosim machiaj !
- Folosirea de produse potrivite tenului nostru pentru a nu-l agresa inutil și a crea probleme în plus !
- Evitarea alergenilor din mediu , machiajului nepotrivit .
- Obligatoriu , folosirea protecției solare și hidratarea , indiferent de tipul de ten !
Aceste două produse din gama Toleriane m-au convins să încerc pe viitor și alte produse formulate cât mai simplu și să încerc să le mențin în rutina de îngrijire în mod constant !
Voi folosiți produse speciale pentru tenul sensibil ? Cunoașteți această gamă La Roche-Posay ?
Vă salut cu drag ! M.