HELLO , SUNNY PEOPLE !
Am început de curând să experimentez mici filmulețe , pentru a prezenta rețete scurte dar care poate vă vor inspira ! Vă las la final și un filmuleț al acestei rețete !
Toamna aduce multă inspirație pentru rețetele gustoase , culori multe în farfurie dar și versatile variante de alegeri vegane !
Desertul cu pere , de astăzi , este un desert simplu , de toamnă ! Cu pere gustoase , caramel din curmale sau cremă de ciocolată , având la bază un aluat de brioșe.
Am avut nevoie de pere pe care le-am transformat într-un sos caramelizat , aromat !
Apoi de caramel vegan din curmale , pe care l-am obținut blenduind curmale hidratate peste noapte , puțin lapte vegetal pentru a se putea mixa compoziția și vanilie .
Sosul acesta de caramel mi se pare de mii de ori mai bun și sănătos față de cel clasic ! Nu are zahăr , este sănătos și merge folosit în o mulțime de rețete : în cafea , ca umplutură la tartele dulci cu fructe de toamnă , la brioșe .
INGREDIENTE
1.UMPLUTURA
*3 pere coapte curățate și tăiate cuburi se pun la foc mic cu
*70 gr zahăr brut
*2 linguri unt vegan Naturli’ (îl găsiți și în Auchan , Carrefour )
*1 linguriță scorțișoară
*50 ml apă
2.ALUATUL
*250 gr făină se amestecă cu
*un plic praf de copt
*1 lingură amidon de porumb
*70 gr zahăr brut
*sare
*zeama de la 1/2 lămâie verde
*250 ml lapte de migdale(sau orice tip de lapte vegetal preferați)
*esență de vanilie
*2 linguri unt vegan sau margarină
3.TOPPINGUL
*sos de caramel obținut din blenduirea de curmale hidratate, lapte vegetal sau cremă de ciocolată de la Valsoia
*fulgi de cocos chipsuri Niavis ( sunt foarte buni în rețetele dulci dar și în smoothie sau chiar pentru a prepara acasă lapte de cocos cremos )
Perele se fierb la foc mic cu zahărul brut , untul vegan , puțină apă și scorțișoară , până scade și este legat . Se folosește la desertul vegan cu pere , doar după ce s-a răcit !
Am folosit o tavă de brioșe pentru că este mai practică . Se folosește unt , margarină sau ulei .
În forma de brioșe , unsă cu unt topit , se adaugă aluatul , sosul din perele caramelizate și apoi încă un strat de aluat până se umple forma .
Se dau la cuptor la 200 grade Celsius timp de 35-40 de minute .
Se adaugă sosul de curmale și fulgii, după ce se răcesc !
Dacă preferați cu o cremă de ciocolată vegană , este un desert la fel de bun de savurat !
Voi ce fructe preferați toamna ?
Vă salut cu drag ! M .
P.S. pe contul de Instagram/Facebook , aveți activ un giveaway special pentru voi , asta pentru că luna ce vine , blogul este sărbătorit !